FILIALA JUDEȚEANĂ SUCEAVA
A ASOCIAȚIEI COMUNELOR DIN ROMÂNIA

Comuna Dorna Candrenilor

Comună membră ACoR din 20.09.2016

Prin HCL nr. 96 din 20.09.2016 comuna Dorna Candrenilor a devenit membru al Asociației Comunelor din România

Descrierea comunei

Potrivit legendei, denumirea comunei vine de la numele primului ei locuitor, haiducul Candruţ, fugit din Transilvania și stabilit aici cu multe sute de ani în urmă. În prezent un număr mare de familii din comună poartă numele de „Candrea”, motiv pentru care, pentru a se deosebi una de cealaltă, capului de familie i se adăuga întotdeauna prenumele tatălui sau chiar al bunicului. Primii locuitori ai comunei dețineau pământuri întinse. În anul 1772, când s-a procedat la împărțirea moșiei Candrea, adunându-se laolaltă toți membrii acestei mari familii de ciobani, s-a constatat că pământul lor avea o întindere uriașă, de la vârful Măgura Calului (1.254 m), până dincolo de muntele Oușoru (1.639 m – M-ții Suhard).

Dorna Candrenilor este o localitate în județul Suceava, Bucovina, România reședința comunei cu același nume. Localitatea se află situată la vest de orașul Vatra Dornei (9 km), pe drumul E 576, la o altitudine de 830 m, Depresiunea Dornelor. Poiana Negrii, sat component al comunei Dorna Candrenilor, răsfirat in vatra depresiunii, reprezintă  una din localitățile cele mai caracteristice pentru Tara Dornelor.
Dorna Candrenilor este o comună mare, din județul Suceava, reprezentativă pentru Bucovina, deosebindu-se de alte așezări prin arhitectura clădirilor social-culturale, cât și a locuințelor țăranilor, într-un pitoresc stil local.
Comuna Dorna Candrenilor se învecinează:

  • la nord, cu hotarele comunei Cârlibaba;
  • la nord-est, cu hotarele comunei Iacobeni;
  • la est, cu orașul Vatra Dornei;
  • la sud-est, cu hotarele comunei Șaru Dornei;
  • la sud, cu hotarele comunei Poiana Stampei;
  • la vest, cu județul Bistrița Năsăud.

DESCRIEREA ŞI SEMNIFICAŢIILE
elementelor însumate ale stemei comunei Dorna Candrenilor, județul Suceava

Descrierea stemei:
Stema comunei Dorna Candrenilor, potrivit anexei nr. 1.25, se compune dintr-un scut pe fond roșu, încărcat cu un cap de cerb văzut din față, de aur, cu o cruce între coarne, de argint. Scutul este timbrat cu o coroană murală cu un turn de argint.

Semnificațiile elementelor însumate:
Propunerea de stemă a comunei Dorna Candrenilor asigură concordanța elementelor acesteia cu specificul economic, social, cultural și tradiția istorică ale comunei, respectând tradiția heraldică a acestei zone și legile științei heraldicii. Coroana murală cu un turn de argint semnifică faptul că așezarea este comună.

Dănuț CANDREA

PRIMARUL COMUNEI

Date de contact: