Comună membră ACoR din 28.05.2002
Prin HCL nr. 27 din 28.05.2002 comuna Dorna-Arini a devenit membru al Asociației Comunelor din România
Descrierea comunei
La început, viața satului Dolheștii Mari a fost un spațiu restrâns în jurul bisericii construită în anul 1475 fiind ctitoria Hatmanului Șendrea. Fresca din biserica Sf. Cuv. Parascheva datează din anul morții hatmanului Șendrea, 1481, fiind opera cunoscutului zugrav Gavril Ieromonahul, cel care a realizat extraordinara pictură interioară a bisericii de la Bălinești, ctitoria boierului IoanTăutu, în 1494.
Satul Dolheștii Mici s-a înființat în anul 1832 prin Cartografia vistieriei Dolheștii Mari, un sat de oameni harnici și inventivi, plini de idei inovatoare, una din ele fiind rețeaua de pive și mori pe Șomuzul Mare.
Cel de-al treilea sat component al comunei Dolhești, Valea Bourei s-a născut prin împroprietărirea din 1893. Pământul din valea Platoniței, dealul Vlaicu, platoul Todireasa, valea Corniș și Balan a fost expropriat de la Mănăstirea Râșca și împărțit țăranilor cu puțin pământ și familii numeroase din satele Dolheștii Mari, Dolheștii Mici și Corniș (Liteni).
Comuna Dorna-Arini are în componența ei următoarele sate: Dorna-Arini, Cozănești, Gheorghițeni, Ortoaia, Rusca, Sunători.
Pe lângă aceste sate, pe teritoriul comunei Dorna-Arini au existat în trecut diferite cătune, care au fost încadrate în satele componente ale comunei, deși denumirile s-au păstrat pentru desemnarea diferitor părți ale satelor respective. Dintre acestea fac parte: Buliceni, Gura Negrii, Arinul sau Valea Arinului, Bada, Gogoșeni sau Gugoșeni, Joseni, Morărești, Călinești, Colacul, Zugreni.
- Cătunul Buliceni era situat pe malul stâng al Bistriței, în dreptul satului Dorna, fiind astăzi înglobat în satul Gheorghițeni.
- Cătunul Gura Negrii era situat în partea de vest a satului Dorna, fiind azi înglobat în satul Dorna-Arini.
- Cătunul Arinul, Arini, Gura Arinului sau Valea Arinului era situat în partea de est a satului Dorna, fiind astăzi înglobat în acesta.
- Cătunul Bada era situat în partea de SE a satului Cozănești, fiind astăzi înglobat în acesta.
- Cătunul Gogoșeni sau Gugoșeni este astăzi înglobat în satul Cozănești.
- Cătunul Joseni era situat la nord de satul Ortoaia, fiind în prezent înglobat în acesta.
- Cătunul Morărești situat la est de satul Sunători, este astăzi înglobat în satul Sunători.
- Cătunul Călinești situat la est de cătunul Morărești este astăzi înglobat în satul Sunători.
- Cătunul Colacul situat la est de cătunul Călinești este astăzi înglobat în satul Sunători.
- Cătunul Zugreni era situat la limita comunei cu comuna Crucea, fiind în prezent înglobat în satul Sunători.
Comuna Dorna-Arini se situează la marginea de S-E a depresiunii Dornelor, în zona de contact dintre Munții Bistriței (Masivul Pietrosul) și Munții Rarău (Masivul Giumalău). Localitatea este traversată de râul Bistrița, care o desparte în doua sectoare asimetrice: cel drept (al Masivului Pietrosul) domol, cu terase etajate și muscele prelungi de o înălțime redusă (900 – 1200 m) iar cel stâng (al Masivului Giumalău) abrupt și fără terase. Dacă în partea de SV a comunei energia reliefului este domoală, înaintând spre E-NE, valea se îngustează considerabil, devine abruptă, formând chei (Cheile Zugrenilor).
DESCRIEREA ŞI SEMNIFICAŢIILE Descrierea stemei: Semnificațiile elementelor însumate: |
Andrei-Ștefăniță MAZĂRE
PRIMARUL COMUNEI
Date de contact:
Website: dornaarinisv.ro
E-mail: primariadornaarini@yahoo.com
Telefon: +40 230 576 018