În sec. al XIV-lea, voievodul maramureșean Bogdan, s-a sprijinit la venirea lui în Moldova pe locuitorii de aici. Mai târziu, acest teritoriu a făcut parte din domeniul bisericesc al mănăstirii Putna, unde există lucrarea „Topografie der Bukowina” (1774-1785), în care se atestă existența în satul Sadău, a 120 de familii. În lucrarea “Problema bisericească în Bucovina” din anul 1775, se amintește de faptul că unii locuitorii din Galiția, nemaiputând suporta jugul austriac, au părăsit țara, așezându-se alături de populația româna din nordul Obcinelor, aceștia poarta numele de huțuli și și-au întemeiat primele locuințe, pe cele mai înalte poieni și ascunse văi.
În Brodina, mirificul tărâm dintre păduri, trăiesc de sute de ani huțulii oameni imprevizibili și adânci ca pădurile în preajma cărora și-au așezat casele, gospodari și primitori, frumoși și mândri ca și straiele pe care le poartă. Aici firescul și naturalul se împletesc dând naștere unei armonii desăvârșite. În satul de munte Brodina, în care jarul luminează și încălzește casa, unde se spun povești și se-nfiripă doine și balade, nu există femeie, gospodină care să nu știe să țeasă la război, să toarcă, să împletească, să croșeteze sau să coase. Dintr-o mană de mărgele, o gospodină creează o grădină cu flori pe o ie.
Nu există alt loc în Bucovina în care limba vorbită, meșteșugurile și portul să se fi transmis atât de curat până în zilele noastre. La șezătorile din sat, fuioarele se torc pe ritmuri de huțulcă și de frumoasele cântece huțănești, cântate cu o dragoste specială de femeile huțule. Doinele, baladele, cântecele de dragoste sau de dor, de nuntă sau de cătănie reprezintă si în vremurile noastre, aceeași liniște și bucurie, pe care o reprezentau și in vremurile de altădată. Aici, tradițiile, meșteșugurile, portul popular și cântecul ocupă un loc special în sufletul oricărui om.